Agresorul de la Săpoca dorea să ceară medicilor să-l lase acasă
Agresorul de la Săpoca. Acesta își dorea să fie lăsat acasă. Bărbatul lucra cu ziua acolo unde era chemat și trăia cu mama lui. Oamenii spun că nu era deloc violent, dar se mai certa cu mama lui când consuma alcool.
Bărbatul de 38 de ani din localitatea Săgeata, judeţul Buzău, care a atacat cu un stativ pentru perfuzii, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 13 pacienţi ai Spitalului de Psihiatrie Săpoca, era cunoscut în comună drept un om muncitor, care nu a creat probleme.
Agresorul de la Săpoca
Deși are 38 de ani, locuia cu mama sa, nefiind căsătorit. Mama bărbatului nu-și explică ce s-a întâmplat, mai ales că frații și prietenii l-au vizitat în ziua tragediei.
„Băiatul a fost la el, a vorbit cu el la spital, au mâncat covrigi, au râs și peste noapte ce s-a întâmplat nu știu. El a mai fost internat la Săpoca… S-au întors, când au venit acasă mi-au zis foarte frumos: , a declarat mama bărbatului.
Ea a spus că bărbatul suferă de epilesie și că era „foarte agitat, foarte nervos” când avea crize, dar se afla sub tratament.
Despre băutură, mama bărbatului spune că „a mai ciugulit pe la câmp o gură de bere”. Unul dintre prietenii care l-au și vizitat pe bărbat la spital a declarat că, luni, acesta dorea să vină acasă.
„Sunt un prieten foarte bun cu el, de mulți ani. Nu era violent deloc, nu avea nicio treabă cu nimeni. Nu pot să înțeleg, el oricum era sub tratament. Probabil nu a mai judecat în timpul ăla (…) Nu se aștepta nimeni la așa ceva, chiar am lăsat numărul de telefon, pe al meu și al fratelui lui, luni zicea că vrea să vorbească cu doctorii să-l scoată de acolo, să mă duc să-l iau… Când am fost la el judeca la fel ca un om normal. L-a întrebat pe fratele lui despre casă, ce a făcut, cum a făcut. Am stat cam o oră și jumătate afară cu el”, a povestit prietenul său.
„Îl știu ca persoană, e de o vârstă cu mine. M-a șocat. Aici chiar am fost surprins. În comună nu ar fi fost violent. Imediat după ce am aflat am sunat și eu vecinii și mi-au spus că între ei, acasă, mai era câte un scandal când el consuma alcool. În rest nu a fost agresiv. Nu l-am știut de agresiv. Este ciudat rău.
Când m-au sunat prima oară, mă gândeam la alții pe care îi știu scandalagii, dar la el nu mă gândeam. Pe urmă am aflat că atunci când consuma alcool se certa cu mama lui. Nu este căsătorit, locuia cu mama și cu fratele”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, și fostul primar din Săgeata, Ilie Constantin.